Commodity Channel Index(CCI)
From Tradepedia
CCI este un indicator de avant proiectat de Donald Lambert in 1980 pentru a identifica ciclurile existente in miscarea preturilor contractelor futures. Este un indicator similar cu Relative Strenght Index (RSI) sau Chande Momentum Oscillator si interpretarea lui se face in mare parte in acelasi fel cu mici diferente de citire a nivelelor. La proiectarea lui, Lambert a pornit de la presupunerea ca pretul instrumentelor financiare tranzactionate (contracte futures, actiuni sau orice alt instrument financiar) se misca in cicluri cu maxime si minime care apar la intervale regulate, din acest motiv a recomandat utilizarea unei perioade egale cu o treime din lungimea ciclului ca perioada de calcul a CCI.
Indicatorul poate fi utilizat ca un oscilator care sa indice nivele overbought (supra cumparare) si oversold (supra vanzare) sau ca indicator care ofera indicii cu privire la inceputul unui nou trend. La calcularea lui se utilizeaza pretul, o medie mobila simpla a pretului si deviatia medie a pretului fata de media mobila. CCI afiseaza diferenta dintre pret si media mobila ca o linie de avant care oscileaza peste si sub 0.
Sunt implicati patru pasi in calculul CCI:
1. Se calculeaza o medie a perioadei, medie numita Typical Price: (TP)=(Maxim+Minim+Inchidere)/3
2. Se calculeaza media mobila simpla a TP (SMATP)
3. Se face diferenta intre TP si media mobila (diferenta intre liniile obtinute la pasul 1 si 2) ca valoare absoluta si apoi se calculeaza media mobila simpla a rezultatului obtinut. (Deviatia Medie)
4. Formula finala CCI este:
CCI=(TP-SMATP)/(0.015*Deviatia Medie)
Grafic realizat cu Metastock: pret SIF5 si CCI
Constanta utilizata in formula asigura ca valorile CCI vor fi in proportie de 70-80% intre -100 si +100. Dupa cum se vede pe graficul de mai sus CCI fluctueaza peste si sub 0. Procentul valorilor CCI care cad intre +100 si -100 va depinde de numarul de perioade utilizate. Un CCI mai scurt va fi mai volatil si va da un procent mai mic de valori intre -100 si +100. Invers, cu cat perioadele utilizate in calcularea CCI sunt mai mari cu atat procentul valorilor care vor cadea intre -100 si +100 va fi mai mari. Regulile date initial de Lambert pentru utilizarea acestui indicator sunt de vanzare.cumparare cand indicatorul cade sub -100 respectiv trece peste +100. Deoarece 70-80% din timp aceste nivele nu sunt depasite aceste reguli vor oferi semnale 20-30% din timp. Cand CCI trece de +100 se considera ca instrumentul intra intr-un trend puternic ascendent fiind indicat cumpararea acestuia. Pozitia ar trebui inchisa cand CCI se intoarce inapoi sub +100. La fel semnalele de vanzare short utilizand nivelul -100: cand instrumentul cade sub -100 se considera ca trendul descendent este puternic si este indicat un semnal de vanzare.
Din moment ce acest indicator este destul de similar cu alti oscilatori, diferiti traderi au gasit ca pe langa regulile de interpretare indicate de Lambert orice interpretare aplicata oscilatorilor se aplica si indicatorului CCI astfel:
- divergentele intre CCI si pret pot fi utilizate ca un semnal anticipat ca un trend este slabit si pretul poate suferi o corectie sau chiar o inversare si pozitiile initiale de vanzare/cumparare trebuie inchise.
- in piete laterale nivelele +/-100 pot fi folosite ca nivele overbought/oversold
- pot fi utilizate linii de trend trasate pe CCI care sa ofere semnale la incalcarea lor.
Ca si orice alt indicator de analiza tehnica, CCI trebuie folosit numai in combinatie cu alte tehnici de analiza.
| Vezi si: | ||
|---|---|---|
| Actiuni | Optiuni | Forex |
| Obligatiuni | Futures | CFD |
| Analiza Fundamentala | Sif | Analiza Tehnica |
| Bursa actiuni | Cotatii bursa | Cotatii actiuni |
| Dividende | Tranzactionare | |
Vrei sa te afli printre cei care contribuie la dezvoltarea Tradepedia? Click aici

